Neagu says: If sincerity is the Issue, this is (one of) the erotic truth teller

Goose bumbs….mmhm!

******

Escala făcută, în drum spre navă, pe aici:

http://m-as-tu-vu.tumblr.com

******

Checking the splendid archipelago a/m by the name of LiLyLand, Neagu is charmed and wonders if there might be another she-wolf sister vessel  navigating near by?!

Surround: Madonna – Justify my love

 3 x 3,14 motive pentru arestarea dnei Elena U. din București

Pentru că nu este din (marele) oraș, și asta i-a creat un real (dez)avantaj la pornire, ascensiunea dânsei (publică), începută în urmă cu mai bine de 10 ani, stând sub semnul disperării de a par-veni (o cronică interesantă, în imagini, a devenirii dnei, au publicat cei de la mediafax).

Pentru că nu este deloc victima propriei sale vanități, cum am crezut și eu, ci nu este victimă deloc; a jucat după toate regulile unui joc pe care, nu l-a inventat dânsa, nici măcar nu l-a perfecționat, ci l-a absorbit complet — probabil, cel mai celebru caz de deep throat micro-social..Neagu dixit-)

Pentru că întreg imaginarul colectiv masculin ar…cunoaște-o, în sens biblic, așa cum tot imaginarul știe sigur că a fakut camaradul nostru de vapor (nu, scuze, Camaradul!), dar pentru că, accesul era limitat, în portul cu pricina.. strugurii sunt taree acri; cele 7 mări îmi oferă un distanțier echilibrat pentru a mă dezgusta tonele de cerneală ale bărbaților dornici de a o..pune la pământ; măcar băietii de la www.timesnewroman.ro nu se dezic, ne amuzam, și noi, gros – nah, marinari, nu)) la fiecare cart de noapte.

Pentru că, într-adevăr marii bărbați ai țării sunt sub masă, acum, când dânsa are mai mare nevoie, însă straniu e că, dânsa știa asta foarte bine — pe unii, acolo i-a și cunoscut.

Pentru că este teribil de inteligentă (Neagu strigă din tribord că ar fi doar deșteaptă, însă am să-l las pe el, la timpul cuvenit, să vă spuie, clasificarea lui ref. inteligența feminină, nimic misogin, atenție), cu un extraordinar simț al adecvării la moment – contrar  fluturărilor publice ale imbecililor de pe la A-uri sau R-uri, sau alte litere, care au tot tocat-o cu poșete & co., activiști care, îmi aduc aminte de prostia și răutatea asesorilor populari din anii 50, ăi de au condamnat o întreagă elită românească — a știut să fie acolo, când trebuie, cum trebuie, să stea cum trebuie și, mai ales, să facă, sau să nu facă, ce trebuie.

Pentru că este, deopotrivă, și…prostuță (sic!) considerând că, dacă a deprins știința de a fi acolo, când trebuie, cum trebuie, să stea cum trebuie și, mai ales, să facă, sau să nu facă, ce trebuie, asta îi va asigura centura de siguranță infailibilă, dedicată speciei de carnasiere de talie mare, din lanțul trofic socio-economico-politic, și amintim aici combinatozaurul; da, a uimit, în performanțe pe corifeii, Viorel H. et comp., însă, nu, nu așa acționează o femeie, cu F mare, care are în instrumentarul propriu infinit mai multe resurse de hard-power.

Pentru că – paradoxal, ar spune cine nu cunoaște ecosisteme politice ca ale noastre, a făcut și lucruri bune spre excelente – aducerea meciului lui Bute este chapeux bas, dar le-a amestecat/i s-au amestecat între….combinatozaurizări complicate.

Pentru că nu există niciun fel de înregistrare cu ea, compromițătoare, după rigorile oricărui cod penal, însă, absolut, dar absolut toată strategia ei de exit, începută în urmă cu 19 zile, de la acuzele făcute unui gen. care era limpede că nu va ieși la bătaie, public – nu poate și nu trebuie, până la prestația de la tribuna Parlamentului, este de cerneală a sepiei; Și, atenție, conotația nu e neapărat negativă – doamna știe să se bată, puțin lucru între mamelucii denumiți pompos, politicieni români.

Pentru că, la o discuție a mea, in the high seas, evident, complet random, cu un sud-american, aceasta mi-a mărturisit că, la o cină cu o delegație din România, o anume doamnă, altfel blondă și spumoasă și sexoasă și blondă, îi împărtășea admirația ei..fecundă, pentru realizările din continentul cu pricina, unde femei ajunseseră președinte de țară! Lasând la o parte, detaliul minor că omul nostru era dintr-o țară care CHIAR respinsese ideea, prin vot popular (se aude nazalul Comandant aici, “ nu știu Maria, da’ Elena tot nu pune, în plm, mâna, pe atlasul geopolitic, după tâmpenia cu Norvegia“ )) avem tabloul unei femei, care, pe această idee, a înghițit, prea mult, prea repede, prea..intens, iar 2014 a fost anul accelerării ei spre…aceste nopți reci de iarnă.

0,14. Pentru că matriarha blondelor de pe planetă, splendida (și deloc prostuța, citiți-i jurnalul) Norma Jean Mortenson, aka Marilyn Monroe, a setat , cu juma de veac în urmă, apetitul jocului periculos, de echilibru precar în establishment, pe care o blondă, o anumită blondă, este chemată, la răstimpuri să îl joace. Ei bine, acum fu blonda noastră.

Cum a spus un mare scriitor francez, al cărui nume fix acum, nu mi-l amintesc, că n-avem nici noi toate cărțile la bord, nu loviți o femeie căzută la  pământ. Da, Fiat Justitia Pereat Mundus…dar, ăștia, wannabees, ca blonda sau ca alți blonzi, cu chelie, ar face bine să ia aminte – bigger than life nu e chiar nimeni, niciunde!

Neagu says: Tribute to lovely red shoes…or to well posed equilibrium :))

Omagiu lor, blondelor, intr-o zi, in care, la Bucuresti, blondele par sa nu mai fie asa preferate de dni (desi, daca inlocuim “i”-ul cu “a” pare ca se schimba treaba:)) cel putin pentru o anume blonda celebra pe aici;)

Surround: California Dreamin’ – The Mamas and The Papas

Neagu says: If communication is really The Issue now that’s how a dialogue should look like…well, feel like

..after her km-long email, daddy came to comfort her burned by the night’s heat & fears — Love her bedtime dress…miss her..there’s an ocean between us..

 

 

Surround: Lykye Li – I follow rivers (I know soooo classic, but what are we aboard, if not living legends :))

That’s also the opening music line of Neagu Noaptes’s night show, Midnight Collars, at http://radiodeea.ro

Really, reality, realm, what’s on my mind?! A fiction, by all means – the Maiden Post

Au trecut aproape 20 ani. De când?! De când aveam 20 ani, eram ligist și fără (prea mulți) bani, ca să-i parafrazez pe băieții de la Voltaj.
Când am primit provocarea de a scrie un testimonal despre perioada mea la LSIMC (cer îngăduința, oricui trebuie să o cer, să numesc așa organizația, așa cum o știam, la vremea mea:-)
de la tânărul președinte al LSUMC, George Albină, am acceptat imediat — de ce? pentru că în cele câteva minute de conversație telefonică, mai tânărul meu confrate, m-a convins să fac asta, iar asta însemnă, cel puțin că, matrița-master e încă operațională. Care matriță? Ei, aia care forjează ligiștii să aibă vorbele la ei, în orice împrejurare.

LSIMC este structura de grup care m-a format, și deformat, în aceeași nobilă și profundă măsură.
Se aude din public “haită, mai degrabă“?! O, da. Ba bine că nu — o haită de lupi. Și nu orice fel de lupi, ci, de mare, element de mare diferențiere între alte distinse haite, din ogrăzile celorlalte centre universitare ale vremii, unele partenere, altele inamice (doar de etapă, desigur), iar altele, aliate, în cuget, simțiri, și, mai ales în acțiuni, cum ar fi navaliștii ‘talibanului’ Dinu, de la Galați, eleganții timișoreni ai lui Florin ‘Ratonul’, ori centriștii de la Universitatea din București ai pravoslavnicului Alex Sfârîială, sau al europeniștilor (europenistelor, bine, pentru conneseuri) lui Răzvan Gîrbacea, astăzi bancher respectabil. Desigur, orice enumerare suferă, atât de subiectivism, cât și de deformarea proiecțiilor cauzate de trecerea timpului – păi nu v-am spus că trecură ani mulți de atunci?

Povestea marină a celui care a fost vreme de aproape 2 ani, între ’97 și ’99, președinte al LSIMC, cu smerenie, subsemnatul, începe, de fapt, în iunie 1990, când, pornind la drum nou, în sincron cu, mereu tânăra, eterna Românie, am venit să mă fac marinar la Liceul Navrom, din Constanța. Pentru un bucureștean care nu avea nicicum contacte, de rudenie, la malul mării sau în lumea vaporenilor, ideea era cel puțin halucinantă. Cu toate astea, benefiicind de încuviințarea severului meu tată, și de toată energia mamei, vrednică de pomenire, astăzi, în a mă așeza pe făgașul bun, cu cămin, colegi și toate cele, Constanța m-a binecuvântat cu anii de liceu, ce nu mi-au fost, câtuși de puțin cimitir al tinereții, după formula bacoviană, ci chiar m-au pregatit pentru lume și viață. Alături de formația de sportiv de performanță, anii mei de Constanța, au avut împlinirea, sui generis, în cei 5 ani de devenire, a formației mele bazale, cea de ofițer și inginer de marină comercială.

Cheia de boltă a anilor mei de Institut o constituie, în mod esențial și absolut, perioada de ligă studențească.
Orice ce am spus-scris-declamat-debitat, pe vreun ecran de televizor, colț de undă radio, online sau offline, în vreo ședință simandicoasă de business sau în vreo adunare informală de lideri, la noi sau aiurea, prin lume, de atunci încoace, este și trebuie să fie tributar acelei perioade.
Formal, perioada înseamnă din clipa în care, anul II fiind și contestând eu vehement (și nesăbuit) niște decizii anunțate public de conducerea Ligii de atunci – iar statura dominantă, de alfa, a lui Iulică Preda intră acum în scena deschisă a acestui text, băieții mi-au spus “ia vino tu, frate, la treabă”, și până când, 4 ani mai târziu, aflat în troleibuzul 43, crainica jurnalului de prânz (căreia, ulterior, urma, peste ani să-i devin coleg de media) anunța naturala schimbare de gardă la LSIMC (da, Liga făcea prime-time!) în ședința de la care tocmai plecasem, moment în care, bunilor și dragilor mei camarazi, de bune și nebune, Radu Volcinschi și Ion Constatin, le venea rândul la supliciile (okay, și deliciile) șederii la timona Ligii.
Înseamnă sute și mii de ore (vă asigur că nu e deloc exagerare livrească, ba dimpotrivă, e prilej de smerită diminuare) petrecute în discuții-veritabile lectii de leadership cu înainte-mergătorii noștrii (pe Preda, l-am pomenit, însă camerele 402-404 din IMC erau garnisite cu adevarate dream-team-uri de lideri, de la noi, sau în vizită), de friendly-fire (că tot suntem aliați cu americanii) cu profesorii, în Senat sau în activitățile conexe acestuia, demersuri la autoritățile locale – de cele centrale, nici nu mai spun, Constanța, dădea ora exactă în mai toate luările de poziție, de beții post-ședințe lungi, dar fructuoase, de greve, ah, de grevele studențești și revendicări, de școli de vară și de vizite între centre universitare, de Vamă și Galați, București și de punctul 8 de la Timișoara și de orașul de la malul Begăi, în planificări de reforme morale, de Vamă și de beții (am mai spus, trebuie să fie vîrsta, desigur). De tot ce însemna viața unei Ligi Studențești, poate mai degrabă vărsătorie de sânge de culoarea cernelei revendicative, decât de proiecte, acțiuni, consens, corect politic, cum cer noile comandamente ale noilor vremuri.
O organizație care, în sediul ăla, de la etajul 1, ultima pe dreata (nu întâmplător, pe dreapta),
s-a făcut pe sine, sieși și tuturor celor cu intra in contact, NICIODATĂ SUPUȘI, slogan ce sper că mai e cunoscut, măcar la nivel de istorie orală.

Dincolo de ce s-ar putea numi realizări sau lucruri care forjează caractere, făcute și desfăcute în anii mei de Ligă, peste ani privind, cred că, de departe, elementul definitoriu al ligiștilor de la marină este….Marina însăși. Cu majusculă și cu o istorie milenară, dulcea otravă a căilor sucite ale mării se îmbină, ideal, cu spiritul temerar al oricărui ligist, dar reprezintă și o mare capcană, în fața căreia trebuie să ceri, asemeni inteligentului rătăcitor Ulise, să fii legat de catarg: la vapor, paradigma ascultării devine disciplină indispensabilă, ierarhia este copastia sufletului, iar nesupușenia trebuie să treacă prin alchimia înțelegerii de sine.

Daca este adevărat ce spune un mare spirit sud-american, anume că, istoria fiecărui om este, de fapt, istoria omenirii întregi, povestea mea la Ligă este a tuturor celor pe care îi amintesc și mi-i amintesc, de prin preajmă, sau plecați mai devreme – veșnica pomenire pentru Mircea Emilian, pentru prea scurtă vreme președinte înaintea mea și a tuturor, dar absolut tuturor dascălilor vremii mele, un adevărat Panteon de oameni, cu care, nota bene, până și opoziția lua calea constructivității, iar aici, sunt convins că dl Dinu, cu eleganța-i caracteristică, poate confirma.

Este, de fapt, povestea nemuririi ființei umane, care la vârsta de 20 ani, se află în starea de grație a echilibrului Creației. Nu are niciun bemol, nu cunoaște frica sau supunerea prostească, creează, inovează și se minunează necontenit. Okay, probabil, mai și greșește prin nesăbuință.
Însă are șansa să se înalțe, după cum, marele spirit al românilor, Brâncuși, a surprins în opera sa, nu pasărea – banal, ci Zborul.

Ca să-l parafrazez pe Eminescu, că tot e aniversat în preajma aniversării UMC-ului, Trăiască Liga! Sus cu dânsa!